Poate schimba Google imaginea românilor? PDF Imprimare Email
Duminică, 20 Noiembrie 2011 14:51

altO noua campanie româneasca tine capul de afis al scenei mediatice si motivul acesteia este motorul de cautare Google, care se pare ca ia suparat tare pe cei care cred ca acesta ar fi etalonul caracterizarii unei natiuni.
Plecand de la cuvintele de cautare "românii sunt...", se constata ca Google.ro ofera pentru primii pasi: "prosti", "latini", "paduchiosi", Google.fr sau .be: "hoti", "rasisti", cel englez ne fac: "urati" iar cel german: "lenesi".

 

Nu vreau sa fac acum o analiza a felului cum Google face aceste sugestii care loveste in mandria conationalilor nostrii dar sunt surprins de reactia mediatica româneasca, care crede ca incercand sa schimbam termenul selectiei acestui motor de cautare cu termenul "românii sunt destepti", vom imbunatatii imaginea românilor din lume.
Inca odata incercam sa ascundem gunoiul sub pres si sa aratam cu degetul in directii opuse, fara sa vrem sa vedem care sunt adevaratele cauze ale acestei imagini dezastroase a românilor. Daca pentru motorul de cautare strain s-ar mai putea explica logic acest aspect, atunci de ce si pentru Google.ro se regasesc acesti termeni nemagulitori la adresa românilor...
sa inteleg ca ne batem singuri cuie-n talpa? sau asta-i viziunea românilor despre ei... greu de spus. Totusi si inr-un caz si-n altul, nu cuvintele mieroase despre români, afisate de Google in prima linie, ne va face pe noi ca natie mai destepti, mai frumosi sau mai civilizati, aste-s calitati care se castiga pe merit, cu multa truda si rabdare si numai celelalte natii poti sa dea un verdict in aceasta privinta.
Personal, nu m-as simtii alfel daca Google.be nu m-ar mai face "gainar" si m-ar cataloga ca "cel mai tare din parcare", eu tot asa voi fi privit de colegii de serviciu, de vecinii sau prietenii mei belgieni sau de casiera de la market, eticheta care mi-o lipesc acesti oameni este cea pe care eu am scris-o in decursul timpului, este felul in care am stiut sau nu sa ma port in societate, este rodul comportamentului si al felului meu de a fi, este felul in care am incercat sa le arat imaginea unui român stabilit in tara lor.
Este foarte adevarat ca o imagine se construieste greu si se pierde foarte repede, uneori la colt de strada, sau chiar in primul magazin, dar rolul nostru al celor care doresc cu adevarat sa fim considerati altfel, este sa incercam mereu sa o cladim, sa nu ne dam batuti si poate odata si odata acest efort sa dea roade iar cei din jur sa nu mai aiba motive sa ne faca hoti, gainari, barbari sau lenesi.
Cu ocazia aceleiasi campanii transmise la una din televiziunile românesti aparea scris pe fundalul emisiunii: "Daca nu ai cont pe Facebook, nu existi", facand referire la campania despre "românii destepti" desfasurata pe asa numita retea de socializare.
Am ramas stupefiat, eu nu am cont pe Facebook si "exist bine mersi", ba chiar pot afirma ca traiesc mai linistit decat majoritatea celor care au acest lucru, in tot cazul, cu unele griji mai putine decat acestia.
Niciodata nu mi-a placut efectul de "turma" si nimeni nu m-ar putea convinge ca un cont pe o retea de socializare virtuala ar putea schimba ceva in viata mea de zi cu zi, in afara de a-mi fura o parte din timpul liber si asa prea putin.
Ca sa revin la actiunea celor care doresc sa schimbe imaginea românilor cu ajutorul unui motor de cautare caruia sa-i dam sa manance termenii "desteptaciunii", pana acesta ne scoate cuvinte care sa ne faca sa ne infoiem in pene, nu rezolva in niciun caz problema aceasta si nu fac decat sa demonstreze inca odata, daca ar mai fi fost ceva de demonstrat, ca vrem sa vindecam cancerul cu ceaiuri de sunatoare (la fel de cacofonic ca ideea in sine).
Totusi daca Google  va face românii mai destepti, poate le vine mintea la cap unora si-i vor face sa-si adapteze comportamentul aidoma acestor termeni.

 

 

Adaugă comentariu

Va rugam sa postati comentarii in spiritul Regulamentului acestui sit (Rubrica INFO SIT - REGULAMENTUL SITULUI)


Codul de securitate
Actualizează