Maricica Lepadatu: „Pe aripile copilariei” – magia si speranta retrairii unei varste ireversibile si reminiscente.

Aparitia unei carti, este oricand un motiv de bucurie, mai ales cand aceasta este o scriere nu lipsita de importanta. Autoarea, nascuta la Adjud, pe 11 august 1978, este proaspat licentiata in stiintele educatiei a Universitatii Bucuresti. Cartea are106 pagini alb-negru, cu ilustratii si este aparuta la Editura Sfantul Ierarh Nicolae, Braila, 2010. Fiind volumul de debut al autoarei adjudene Maricica Lepadatu, regasim in carte magia unui inceput, ce se intrezareste prolific si util.  Scopul declarat, de insasi autoarea acestei carti, este acela de a-si pune la dispozitie atat siesi, cat si cadrelor didactice interesate de acest demers, o carte de poezii, care sa inventarieze cateva dintre temele ce se regasesc in proiectarea activitatilor de tip integrat în gradinitele de copii.

Chiar si numai datorita acestui scop declarat, cartea este insolita prin aparitia sa, dovedind inca o data devotamentul fata de misiunea de dascal si dragostea imensa pe care autoarea o poarta copiilor. In prezent, cadru didactic titular la Gradinita Surlea din comuna Paunesti, judetul Vrancea, autoarea rescrie in paginile cartii afectiunea pe care o simte fata de irezistibilul zambet al unui copil, de mirarea si nedumerirea acestuia. Viziunea asupra poeziei este de o simplitate debordanta, cartea fiind scrisa cu intentia de o oferi, in primul rand copiilor de varsta prescolara, posibilitatea memorarii facile a acestor poezii. Tinand cont de particularitatile de varsta ale celor pe care ii are în vizor, Maricica Lepadatu incearca si de ce nu , chiar reuseste, sa reproduca prin poeziile sale o lume magica, o lume atractiva, ubicuitatea copilului si a copilariei fiind mai mult decat evidenta. Stilul, incarcat de lirism, se doreste o elogiere a unei varste frumoase, de care copilul sa devina constient si responsabil.  Sunt invitati sa calatoreasca “pe aripile copilariei” atat copiii, cat si parintii, bunicii si chiar educatorii lor, care sa “digere” simplitatea demersului dar si profunzimea lui, indiferent de calitatea pe care o au  în momentul lecturarii. Multe dintre poeziile prezentate in carte sunt mici antologii de sentimente si vibra?ii onirice. Unele dintre ele, cu personaje pitoresti, subscriu fabulei care epateaza prin morala plina de intelepciune si adevarul sintetizat in ele. Alte poezii din cuprinsul cartii sunt veritabile povesti in versuri, de mica intindere, dar concentrate in adevaruri universale, rostite clar si limpede, cu o acuratete aparte. Cartea, ca si aparitie literara de debut, este una fara prea mari pretentii, dar valoroasa, prin publicul tinta careia i se adreseaza si prin continutul sau liric. Unele dintre versificatii, uneori intentionat stangace, sunt menite sa creeze in acceptiunea cititorului o viziune oximoronica, ce incearca parca sa reconstituie subtil si elegant starea aceea de confuzie, in care se gaseste copilul. Mesajul cartii nu este neaparat unul profesional ori pedagogic dar, de ce nu – unul subliminal: acela de a invata, de a cunoaste, de a recunoaste. Dintre atuurile lucrarii se evidentiaza: simplitatea scrierii, facilitatea stilului(adecvat grupului tinta), farmecul aparte al poeziilor – de multe ori cu tenta de poveste, temele abordate (facile si practice, in acelasi timp). Respectand tematicile impuse în pregatirea activitatilor, inclusiv a celor de tip integrat, lucrarea este un ajutor de nadejde, pentru punerea in practica a acestora. Cartea poate fi un prieten de incredere in realizarea unor subactivitati la grupa cum ar fi: memorarea, lectura, auditia, povestea educatoarei, educatia plastica, educatia moral-civica, cunoasterea mediului, dezvoltarea limbajului si activitatile matematice. Fiecare poezie rescrie o poveste, care-si poate dovedi utilitatea in practica cotidiana a educatoarelor.
Desi subtitlul cartii, emblematic – de altfel, “Poezii tematice pentru invatamantul prescolar”, ne duce cu gandul la o lucrare de specialitate, lucrurile nu sunt deloc asa. Prin evenimentele magice create de autoare in paginile cartii sale, se deschide o intreaga lume, fantastica si speciala, imprumutand copiilor din sensibilitatea si delicatetea unui om, ce se dovedeste un profesionist în adevaratul sens al cuvantului. Urmand stilul insolit al inaintaselor sale: Elena Farago sau Ana Blandiana, autoarea reuseste sa transmita in putine cuvinte, foarte multe lucruri, „condimentandu-le” cu sarea ?i piperul cunoasterii si inocentei varstei copilariei. Titlul fiecarei poezii este dat intr-o maniera simplista, menita sa-l fac? pe copil sa recunoasca scopul acesteia: „Biblioteca vorbitoare”, „Aten?ie cu focul!”, „Jocuri de iarn?”, „Cearta cea gustoasa”, „ Bradul de Craciun”, „Aroma mierii”, „Lumea jucariilor”, „Gradinita veseliei”, „Secretele padurii”, „Drumul painii”. Scrierea este actuala, „obligand” copilul sa traiasca in timpul sau, intr-un timp pe care il simte si il recunoaste. Stropite cu scantei, desprinse din bagheta unui magician, intamplarile din carte descriu si implinesc - in mare parte - nevoile fundamentale ale copilului de varsta prescolar? si nu numai: nevoia de a calatori, de a experimenta, de a observa, de a-si imagina, de a opina si de a interveni.
Consider cartea - un demers indraznet - in crearea unor materiale proprii pentru lucrul la grupa, fara  a aduce niciun afront operelor marilor inaintasi, demne de un loc de cinste in lectura si cultura micilor prescolari. Nu este nicidecum o substituire a acestor lecturi nemuritoare, ci mai curand o incercare timida, dar sigura, de diversificare a paletei posibilitatilor de lucru. Cu certitudine lucrarea este o aparitie insolita si curajoasa, purtand in ea amprenta tactului pedagogic, indispensabil autoarei, in postura in care se afla in acest moment (acela de cadru didactic). De multe ori cartea: „inva?a”, „da sfaturi”, „mangaie”, „alinta”, dar si „moralizeaza” si „vorbeste” ferm si deschis. Iata verbe, conjugate hotarât si artistic intre paginile scrierii de fata. O consider o lectura agreabila si usoara, cu un scop bine definit si in mare parte atins, datorita armelor utilizate (rima, ritm, culoare, emotie, implicare, facilitate, accesibilitate, concentrare, atentie la detaliu). Autoarea isi încheie pledoaria intr-un mod subtil si emotionant, cu cuvintele pline de speranta si incredere ale Maicii Teresa: “Nu exista lucruri marete, facute in educarea copiilor nostri, ci doar lucruri mici, facute cu o dragoste imensa”. Ramane ca aceasta scriere sa-si dovedeasca eficienta si eficacitatea prin proba timpului si mai ales prin prezentarea în fata celui mai sincer si mai „puternic” critic din istoria omenirii: copilul - dezinvoltul si inocentul zburator „pe aripile copilariei”


Gheorghe A. Stroia
27 august 2010