Ramona Sandrina Ilie - „Farul de la capatul tuturor lumilor mele” sau „O eclectica poveste cu oameni si iubire ” – recenzie de Gheorghe A. Stroia
 Oricând, în oricare colt al pamântului ai fi, sau în orice limba ai sopti, iubirea este aceeasi: un simbol, un dar, un adevar, o lumina, o cale spre autocunoastere sau poate fi – uneori - nimic din toate acestea. Încarcata de astfel de sensuri este si cartea de debut a poetei Ramona-Sandrina Ilie, care doreste a fi recunoscuta sub pseudonimul literar de Lady Allia. Cartea (160 pagini) este publicata de editura Etnous din Brasov – 2010.

O scurta prezentare a rosturilor acestei carti este facuta de însasi autoarea cartii, care declara: „Întotdeauna mi-am dorit sa împart bucati din sufletul meu, din gândurile mele, din mine, celor care si-au dorit sa le citeasca regasind în ele amintiri, iubiri, gânduri demult uitate sau pe ei însisi, altfel decât poate si-au închipuit ca îsi pot fi. Nu am reusit întotdeauna si astfel am învatat ca nu am sa pot scrie pentru toti oamenii, dar am fost nespus de fericita când mi-am dat seama ca nu e nevoie sa scriu pentru toti, ci doar pentru cei care au nevoie sa regaseasca frânturi din ei în sufletul altcuiva, iar aceasta întâmplare fericita sa se transforme într-o poveste cu oameni si iubire”. Ce poate fi mai frumos decât sa-ti doresti sa faci din sentimentele tale - o modalitate de a-i determina pe ceilalti sa-si perceapa propriile trairi si sa se regaseasca în eclecticul sentiment care înalta si construieste: iubirea? Desi semiotica iubirii este vasta, trebuie sa recunoastem ca marea (pe care o poarta omul în suflet) nu este întotdeauna calma si sagetata de zborul lin al pescarusilor. Alteori poate genera valuri uriase, care sa distruga si transforme totul în pustiu. Demn de remarcat este faptul ca, nu despre aceasta dragoste distrugatoare doreste sa ne vorbeasca poeta, ci despre dragostea pura, o dragoste care înalta, zideste si care ne face cu adevarat oameni.
 Titlul cartii are o semnificatie aparte. „Farul” este sclipirea de lumina catre care tinde sufletul poetei, de-a lungul unei calatorii care o va purta pâna la „capatul tuturor lumilor ” sale. Lady Allia se dovedeste un rafinat cunoscator al îmbinarii sensurilor iubirii cu cele ale unui eros pur, fara nici cea mai mica urma de vulgaritate. Cele nouazeci si unu de poeme, te inspira si te poarta tot mai adânc în universul liric, care nu pare nicidecum al  unei poete aflate la debut. Se spune ca poezia este apanajul tineretii si ca proza este semnul maturitatii. Acest lucru este reconfirmat si de efervescenta tinerete a autoarei care, prin iubire, împartaseste celor din jur din preaplinul sau. Se mai spune despre poet ca este „un animal marin, ce traieste pe uscat si vrea mereu sa zboare”. Veti întâlni pe parcursul prezentei scrieri toate elementele acestei ludice definitii. Poeta ne „poarta” spre adâncimile unei mari albastre, calcând apoi cu sfiala pe „plaja” sentimentelor, pe care deseori stie sa le înaripeze. Cartea este dedicata sotului sau - „farul” care îi împartaseste lumina, îi aduce echilibru si speranta. Poemele din carte sunt strigatele unui om plin de iubire si pentru care, singura cale de salvgardare este certitudinea împartasirii acesteia cu persoana iubita. Începutul unora dintre scrieri este uneori cetos, difuz, pornind tocmai de la aceste incertitudini. De fiecare data poeta se asigura ( cel mai adesea - interogativ) ca iubirea ei este împartasita: „M-am trezit în mâlul umed al unei fântâni/ ea se închidea peste tot în jurul meu, ma strângea/ si-mi smulgea aerul. O simteam asemenea unei mâini/ uriase/ care intra pe gâtul meu si îmi strângea inima,/ plamânii/ scotând afara din mine tot aerul/ si viata…” Parcurgând labirinturile incertitudinii, tocmai pentru a amplifica frumusetea sentimentelor traite, Lady Allia ajunge în final la lumina, acolo unde mâlul se transforma în „apa fântânii” (Fântâna).
„Metafizicul” personaj al cartii este IUBIREA însasi, care uneste cele doua jumatati ale sale printr-o asociere de tip reflexiv. Aceste asocieri nu sunt întotdeauna însa, dintre cele mai fericite, ca de exemplu: „ma râzi”, „sa ma tii tie”, „mi-am fost”, „te soptesc”, „mi-ai crescut”. Versificatia (uneori clasica: „De nord la drum lung…”, alteori moderna: „Omule cititor”) este a unei  poezii cu accente romantice.  Se insista pe una din temele poetice „consistente”, utilizata înca de la începuturile omenirii: IUBIREA. Prin Iubire, omul a devenit Om. Prin iubire, Omul s-a cunoscut pe sine si a simtit nevoia sa se „daruiasca”. Asemanarea personajului feminin din carte cu cel al reginei Damayanti din binecunoscuta epopee indiana „Mahabharatha”, confirma perenitatea sentimentului, care este aparent fragil si usor de spulberat. „Ea” este atât de frumoasa, încât „Farul” se identifica cu propria-i persoana : „seara, când ma dezbrac de mine/…si ramân doar o femeie cu fruntea senina/..pieptul mi se da la o parte asemenea unei cortine,/ iar tu iesi/ învaluindu-ma în tine, departe de lumea/ dezlantuita în care eu/ uneori ma pierd” (Dincolo de toate). Asemenea trairilor epopeice, pentru împartasirea iubirii sale – poeta alege Omul ( acceptându-i calitatile si „valorizându-i” defectele ) în detrimentul Zeului, care-i poate oferi (în schimb) nemurirea.  
 Chiar daca poemele cartii sunt preponderent dedicate unei persoane anume, Lady Allia se dovedeste a fi o poeta perspicace. Ea pastreaza un „strop” de iubire pentru oameni, aceasta iubire înnobilându-i sufletul si atingând-o cu petalele melancoliei. O astfel de iubire, „desecretizata”, este cea pentru cititorul sau. Desi nu-i cunoaste chipul – ea si-l imagineaza. Desi nu e o certitudine – ea îl invita, plina de tandrete, într-o calatorie prin sufletul sau generos: „Uneori, nu mereu/ reusesc/ reusesc sa te iau de mâna prin sufletul meu,/ sa-ti arat ferestre nebanuite/ alteori…, nu pot sa rostesc nimic/ decât un gând bun la ceas de seara/ sa ti-l pui la reverul tâmplei/ ca pe un sarut de tiganca// omule drag,/ omul meu cititor”(Omule cititor). Lirica de dragoste are - în literatura româna - poete de seama precum: Ana Blandiana si Otilia Cazimir si as îndrazni sa o amintesc aici si pe poeta galateana Speranta Miron. Fiorul liric al operelor înaintaselor este continuat cu persuasiune de poeta Ramona Sandrina Ilie. Ea ne invita în loja propriilor sentimente, pentru a putea „descoperi” noile valente ale iubirii. Constructiile sale metaforice sunt sensibile, rafinate, usor de perceput si fara cuvinte „pretioase”. Totusi, „pretiozitatea” versurilor se realizeaza prin cultivarea (din abundenta) a simbolurilor. Cantabilitatea versurilor îi transforma poemele în veritabile romante, dedicate iubirii prin milioane de triluri: „mi-ai învatat/ sângele sa se transforme în valuri nebune,/ inima sa bata ritmuri precum horele verilor desculte,/ mâinile sa-mi tremure precum frunzele sub adieri,/ iar stomacul sa tresalte ca si cum l-ar atinge un vin/ rosu”( Lectie). Simbolurile Ramonei Ilie sunt vii, desprinse din sufletul sau care debordeaza de iubire, sunt adânci si subtile, te încarca si te surprind de fiecare data: „apa fântânii”, „imortalitatea” (prin împartasirea iubirii), „teiul”, „liliacul violet”, „zborul”, „lumina”, simboluri care confirma latura romantica a poeziei sale, dar si influente din simbolismul francez. Desi cartea este a unei poete „debutante”, versurile sunt ale unei poete „consacrate”. Scrierea de fata este aureolata de simbolurile profunde ale unei iubiri împartasite cu generozitate celor din jur. Influentele postmoderniste ale poeziei Ramonei Ilie sunt confirmate si de o punctuatie aparte, care implica jocul (interactivitatea). Te încearca de multe ori senzatia de neexhaustiv a liricii domniei-sale. Însa, prin utilizarea unei astfel de punctuatii, poeta lasa cititorului posibilitatea de a-i „completa” versurile, în functie de propria sa perceptie. Cu toate acestea, poezia sa nu este postmodernista, neregasindu-se în ea: accente grave - uneori sinistre, cuvintele inovatoare, sensurile – uneori decadente. Poezia Ramonei Sandrina Ilie pastreaza - ca puncte forte - lumina, frumusetea, romantismul si efervescenta. Exista în poemele cartii sunete care joaca rolul imaginilor, ceea ce-i apropie lirica de instrumentalism. Este impresionant modul în care poeta reuseste sa „multiplice” amalgamul de stiluri si tendinte poetice. Iubirea poate fi trista, ori preponderent romantica, asa cum este si poezia cartii de fata. Iubirea nu este întotdeauna un sentiment limpede ( care sa poata fi usor de „citit”) si nici macar un „tot” – ca suma a partilor sale. Împletind atâtea simboluri si având multiple semnificatii, putem afirma cu certitudine, ca poezia Ramonei Sandrina Ilie este una de tip eclectic, având valentele unei noi semiotici a iubirii. A unei iubiri curate si sincere, ce ni se dezvaluie prolifica, sensibila si încarcata de sensuri. Iata de ce - prin poemele sale - Lady Allia ne dezvaluie putin câte putin din tainele unei povesti „cu oameni si iubire”. Sa-i uram „drum bun!” pe calea împlinirii tuturor aspiratiilor sale poetice si pastrarii imaculate a iubirii care-i înnobileaza sufletul si care este de fapt propriul sau „perpetuum mobile”.