„Descatusari – Farâme de azima” – versuri vechi si noi - Autor Georgeta Resteman - Editura „Armonii culturale” 2011
Daca ma credeti, nu stiu câte primaveri si câte toamne a adunat Georgeta Resteman în prea des evocatul nostru calendar de o viata. Banuiesc doar ca destule. Dar ce importanta are? Pentru cel ce a decis sa-si asume si o vibratie lirica, poezia este o stare de spirit a tineretii perpetue.

Georgeta Resteman îmi aduce aminte ca poezia este si starea modestiei neviciate si nevitriolate de cenusa orelor. Pentru ca ea este crenelul de pe care se poate arunca balastul expresiei fara vlaga, fara originalitate si impersonala. Cu o asemenea constiinta, poezia scrisa, la debut sau la final de cariera, poate prezenta garantia drumului corect si nuantat pe care se plaseaza si îsi asuma destainuiri marcate de sinceritate. Ca în aceasta strofa: „Eu sunt doar o novice calatoare / Prin lanul poeziei nesfârsit, / De dragoste de semeni nascatoare / În nefirescul lumii labirint.” Cu alte cuvinte, întrupari evocând lumina si taina înfiorata a clipelor.
Este un prim nivel, peste care se pot aseza, în tihna, potrivit cu truda creatoarei, cu lecturile pe care le va acumula, cu echilibrul pe care va reusi sa-l instituie între planuri, cu capacitatile de sublimare, cu întelegerea adânca a adevarului ca poezia este sugestie si nu rostire „lacramoasa”, toate victoriile lirice pe care noi, cei ce vom mai ramâne pe baricade, avem tot timpul sa le asteptam.

Adrian Munteanu