ORASUL MEU CU STRAZILE DOMOALE

Orasul meu cu strazile domoale
Pierdut prin vremi si umbre de castani,
De câte ori eu am trecut agale
Îmbatrânind cu tine-atâtia ani.

Cu ochii goi privesc biserici moarte
Si cu betii lila de liliac
Îngerii-si plâng aripile lor boante
La începutul curgerii de veac.

Oras în care plânge-n vreme praful
Vapaile nocturne de tramvai,
Aicea îmi traiesc tacut pacatul
De vechi iubiri din noptile de mai.

Batrân oras al hatmanului Ploaie
În versul meu acuma te salut,
Când luna se dezbraca în odaie
Sa lumineze forma mea de lut.


CU FALSE ILUZII NE UMPLEM IAR CEASUL

Cu false iluzii ne umplem iar ceasul
Pe strada pustie-a-nceput parastasul
Se scutura frunza acum din artar
Si noaptea se scurge ca un mars funerar

Cântând din alama, din bronzul cel verde
Iluzia-n trupuri cu noaptea se pierde
Si totul în jur e din nou amortit
Iubirea uitata în noi a murit.

Prin aer trec îngeri cu ochii lor orbi
Si noaptea în arbori e plina de corbi
De-ntreb de iubire, ei croncane-n zbor
Iubirile toate se nasc si-apoi mor

Si-asa ne tot ducem prin vremuri un pic
Din umbra în urma, nu ramâne nimic
Si ninge si ploua peste bietul pamânt
Iar restu-i uitare-ngropata-n cuvânt.


PRIVESC CUM SE LUNGESTE UMBRA-N PLOPI

Privesc cum se lungeste umbra-n plopi
Cu degetele noptile m-ating
Pe umerii iubitelor ma plâng
Ca într-un psalm ce-i îngânat de popi.

În prelungirea orelor cântate
Iubirea se asterne vestejita
E dragostea de stele otravita
Si-nchisa-n trupuri pline de pacate.

Capcana noptii roade-ncet si sigur
Aceeasi întrebare si raspuns
O ploaie ne destrama somnu-n picuri
Tacerea stelei nu mai e de-ajuns.

Alunecam spre  nord, spre  sud, spre est
Un stol de pasari pe un cer albastru
Cu fiecare vorba, gând sau gest
Ramânem umbre într-un trup sihastru.


SE RASPANDESTE NOAPTEA PESTE CASE

Se raspândeste noaptea peste case
Din garduri câinii latra asurziti
Iubirile nu vor ca sa ne  lase
Chiar daca voi nu le marturisiti.

Din trandafiri corabii lungi respira
Gonind ca vântu-ntins, frematator
Ca sunetele frunzelor pe lira
Sapând în vadul clipei iertator.

Ramân  pe stânci vitraliile sparte
Tacerile, bland coapsele-si întind
Si stele cad...Flori cu miresme moarte
Când îngerii în raiuri se închid.

Am mai gonit din noi înca o noapte
Pe o Golgota între maracini
Si lumea mistuita e de fapte
Cu dorul rastignit printre straini.


ÎNTINDEM UNUL CATRE ALTUL MANA

Întindem unul catre altul mâna
Întindem inima din piept batând
Când între noi se scurge saptamâna
Si tu si eu nu suntem chiar oricând.

Întindem peste timpuri înserari
Iubiri ce bat în poarta ta cu piatra
Alunecam cuprinsi de neuitari
Si ne-ncalzeste printre umbre vatra.

Sunt singur, pedepsit sa fiu un pom
Cu ramuri lungi crescute catre luna
Sa îmi pastrez sperantele de om
Sa crestem crengi de doruri împreuna.

Sa ne-mpletim cu crengile rotite
Spre cerul care azi îl împartim
Cu vorbe si cu soapte nerostite
Cu florile când versuri devenim.


LA NAFTALINA-N GARDEROBA

La naftalina-n garderoba
Aripi de îngeri stau în teanc
În dupamasa care, sobra,
Îsi plimba visele prin parc.

Pe-aleile pustii trec vaduvi
Înaltii plopi ce nu au sot
Sub arsita ce sapa-n maduvi
Taceri ca urmele de glont.

Pe drumul orelor ratate
Cu glezne-n iarba, sângerând,
Trec îngerii cu biete cioate
De aripi moarte, fluturând.

Cu foamea dorului te caut
Pe tine, îngere de lut,
Si musc cu sunete de flaut
Din trupul tau câte-un sarut

si-ti dau din stoc, nelimitate,
Aripi de îngeri scoase vrac
Sa trecem în eternitate
Ca doi luceferi fara leac.


SI NOI PLECAM PE DRUMUL CATRE CASA

Si noi plecam pe drumul catre casa
Cu ultimele vise îngropate
Amurguri gri, luceferii ne-apasa
În rest avem din nebunii, de toate.

În universul spart si plin de cioburi
Prin care speriat, piciorul gol,
(Sa cumpere sperante de la solduri )
Alearga-n nopti murdare de namol.

Ne-nchidem în tristete ca-ntr-un bar
Si bem pâna cadem, absurd, sub masa
Când luna lumineaza în zadar
Un drum cu gropi ce duce catre casa.


TREC ÎNGERII CU ARIPI INMUIATE ÎN CENUSA

Trec îngeri cu aripi înmuiate-n cenusa
Arhangheli  bolnavi printre zori cenusii
Copacii nebuni ciocanesc pe la usa
Si caii necheaza în ore târzii.

Îsi scutura pomii podoaba sumara
Cu bocet de frunze, un vested prohod
Si pasari în ceruri tacerea-nfioara
Iar clipele mor risipinduse-n glod.

Arhanghelii trec într-un zbor esuat
Ghirlande de flacari sa arda în cer
Când iadul din mine ramâne-ngropat
În toamna bolnava cu brume si ger.


SALTEAUA ÎNTINSA PE PAT ZACE MOARTA

Salteaua întinsa pe pat zace moarta
Si noaptea se surpa cu tropot de ploaie
Din vuietul casei voind ca sa scoata
Tacerea ce-alearga fosnind prin odaie.

Gradina e goala, padurea e stearpa
Copacii Înalta o ruga la cer
Din urme de cerb, vârcolacii se-adapa
O umbra de lup se strecoara stingher...

Furtuna cu dintii vântului musca
Din trupuri de arbori pe drum rasturnati
De arcul de luna închisi ca-ntr-o cusca
Stau demonii noptii-n taceri spânzurati.

Ne cheama iar drumul mereu în deriva
Si noptile grele de atâta balast
Doar noaptea zameste-n oglinda parsiva
Si râde cu glasul ciobit si nefast.


BOLNAVE COPITE NE BAT ÎNGHETATE

Bolnave copite ne bat înghetate
Ne sfâsie viata tragând-o-n noroi
O mâna de frunze din huma vom scoate
Pe oasele albe sa cada iar ploi

În ziua ce vine prin cer zboara orbul
Cu vise pe gleznele sale jelind
Si musca cu tipete soarele, corbul
Cenusa din nouri cu-aripi rascolind.

Timpanele bat cu miscari ondulate
Zapada din trupuri avan viscolind
Si florile cresc peste morti, parfumate,
Cu umbre prin vai si prin noi rascolind.

Mi-e foame si sete.As vrea din trecut
Izvorul la buze-nsetat ss-l ridic
Causul mi-e plin de cenusa si lut
Iar noi în tarâna ne întoarcem nimic.


SE SUPARA MAREA, ZVÂCNIND PESTE PIETRE

Se supara marea, zvâcnind peste pietre
Si-n scoica îsi  cânta marsul funebru
De ochiul de cer s-a izbit un erete
Si sângera cerul, fierbinte si negru

Se leagana marea si adânc ne îmbie
Când algele rosii se unduie moi
Iar cerul se rupe-n bucati de hârtie
În ploi de sperante cazând peste noi.


ASCULTA PLÂNSUL CE VINE ÎN TACERE

Asculta plânsul ce vine în tacere
Din pântecul femeii rotund ca un ulcior
Sunt flacarile stelei ce naste în durere
Pe lutul nostru sacru, postumul viitor.

Sunt îngerii de mâine, pierduti acum în scutec
În lumea asta cruda, Hristosi crucificati
Pe-o tainica Golgota de versuri si de cântec
Legenda unde zeii din nou vor fi uitati.
-------------------
Ion VANGHELE
Din volumul  “Visul licornului”
Editura Docucenter, Bacau, 2011

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ion Vanghele – poetul si prozatorul, între mit si realitate
„M-am nascut pe 11 septembrie 1948, la Sulina, judetul Tulcea” – mi-a marturisit ION VANGHELE, poetul din Ploiesti, neostenit de vers si slova, prezenta vie în comunitatile literare online (în special), atunci când l-am rugat sa-mi dezvaluie câteva date biografice pentru revista la care sunt redactor.
A avut sansa sa provina dintr-o familie de oameni binecuvântati de Dumnezeu cu talent, „acel talent nativ needucat, neslefuit, mostenit din mosi stramosi”- dupa cum el însusi recunoaste, cu sinceritate si modestie. Desi urmeaza liceul într-o clasa reala, înclinatiile lui Ion Vanghele spre latura umanista ies la iveala nestingherite, cochetând cu poezia si scrierile în proza: „Înca din scoala am început sa scriu poezii si proza,dar de o coloratie infantila, în care vorbeam despre natura, colege, sentimente, etc, Mult mai târziu, la capatul celalalt al vietii – marturiseste cu aceeasi modestie poetul -, scrierile mele au capatat un alt contur. Calculatorul a facilitat contactul cu universul nostru omenesc, cu confratii scriitori si poeti, fiind membru activ în mai multe comunitati literare online: Esente, Cleopatra, Cititor de proza, Reteua literara si altele.”
Poeziile sale au aparut în trei antologii: doua dintre ele online („Esente de primavara” – pe site-ul Esente si „Însemne” – pe Cleopatra) si a treia, o editie tiparita, îngrijita si coordonata de Valentina Becart, purtând titlul „Arta sfâsiata”, 2011. Prima carte de autor vede lumina tiparului la începutul anului 2011 si se numeste „Visul licornului”, Editura Docucenter, Bacau, 2011.
Preocuparile sale scriitoricesti nu se limiteaza doar la poezie, unde este senator de drept, ci se extinde si spre scrierile în proza: în aceasta directie Ion Vanghele atinge un subiect foarte interesant si sensibil – o serie de eseuri, articole scurte, tematice, cuprinzând comentarii si interpretari hermeneutice asupra basmelor. “Hermeneutica Miturilor” este titlul cartii de-abia iesite de la tipar la începutul acestui an, primul volum dintr-un proiect în curs de derulare.
Nu am aflat mai multe despre omul, poetul, scriitorul Ion Vanghele. Acesta, bine ancorat în modestia ce-l caracterizeaza, a încheiat scurt si raspicat: „Cam asta este totul. Mai încolo, ramâne de vazut”. Noi stim însa ca are resurse nebanuite, ca îsi potoleste setea de frumos mereu în izvoarele limpezi ale poeziei si-n dulcele ei vers clasic, iar surprizele (placute, desigur) pe care ni le va face în viitor pe tarâm literar, nu vor fi deloc de neglijat. Mult success în continuare, domnule Ion Vanghele!
Georgeta RESTEMAN
http://www.bruxellesmission.org
ianuarie 2012