Note de pelerin de Gheorghe A. Stroia
    Se prevestea o superba zi de Duminica, Lasata Secului pentru Postul Craciunului. Pe cer, nici urma de norii care sa întunece lumina soarelui, pregatita sa încalzeasca oasele amortite ale pelerinilor catre Sfânta Manastire Buciumeni. Cale de vreo câtiva zeci de kilometri de Adjud, traseul ce trece prin Adjudu-Vechi, Homocea, Ploscuteni, serpuieste dincolo de limita judetului Vrancea, spre codrii seculari, care reazema drumul tacut. Am mers catre sfânta manastire, cu strângerea de inima a unui pacatos, care este constient de faptul ca nicicând nu va fi suficient de curat sufleteste, pentru a pasi pragul unui sfânt locas.

Însotit de sotia mea si de cei doi copii, am descoperit, pret de câteva ore, bucati desprinse din Rai si cazute - spre încântarea noastra - pe pamânt. Nu am mai vizitat de multa vreme manastirea, de pe vremea când putea fi gasit aici preotul Gherasim, un monah sfânt, care ne surâde acum din sânul lui Avram, rasplata viatii sale îndelung rabdatoare si pazitoare a poruncilor Mântuitorului. Am redescoperit Sfânta Manastire, parca mai mare, mai frumoasa, mai încapatoare. Am vazut peste tot rodul mâinilor maicilor rugatoare ale manastirii împletind frumusetea rugaciunii cu a harniciei. Am ramas uimiti de starea impecabila de curatenie, de multimea de flori multicolore, de sera plina de ghivece cu flori, de cimitirul monahal, de altarul din padure, în care în chip nevazut îngerii vin sa slujeasca. Este minunat sa vezi atâta frumusete si nu ai cum sa nu-ti simti ochii sufletului larg deschisi si sa te purifici prin aroma unica de mir si tamâie. Am aflat aici si un mic punct turistic, din care pelerinii sa-si cumpere suveniruri dragi sufletului: icoane, iconite, carti, candele, bratari monahale si mai ales sa aprinda lumânari pentru cei vii sau cei raposati. si pentru ca m-a impresionat foarte tare acest loc binecuvântat de Dumnezeu, iata câteva spicuiri din istoria manastirii, povestite de Monahia Macrina Huma – în pliantul de prezentare a Sfintei Manastiri Buciumeni.
    Situata într-o mirifica vatra pustniceasca, bogata în vechi marturii de viata crestina româneasca, pierduta parca, în mijlocul codrilor seculara stapâniti, altadata de cei care-si vesteau prin bucium (de aici denumirea codrilor înconjuratori si ai manastirii) bucuria si durerea, Manastirea Buciumeni îsi trage seva istoriei din negura vremii. Se pare ca pe la 1420-1430 în vremea domnitorului ALEXANDRU CEL BUN, câteva calugarite cu sprijinul locuitorilor din satele învecinate ridica o bisericuta de lemn, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae si câteva chilii. Desi bisericuta a ars si a fost distrusa de câteva ori, traditia calugareasca nu s-a pierdut. Pe la 1700 vechiul locas de închinare este refacut de catre serdarul MANOLACHE RADOVICI, proprietarul unei mosii în satul Buciumeni si sfintit de episcopul SAVA al ROMANULUI, ce aseaza în fruntea obstii pe monahia MAFTA. Bisericuta la 1750 datorita unei acuzatii de complot pus la cale aici împotriva domnitorilor fanarioti este demontata si transportata de catre monahul ISAIA ORBUL la nou înfiintatul schit de la Buciumi. Însa, dupa 130 de ani, frumoasa bisericuta din lemn de stejar, împodobita cu coloane de lemn de mesteacan, va lua din nou drumul pribegiei, fiind asezata în cimitirul manastirii Bogdana, unde dupa refacere si consolidare de catre staretul Glicherie Lovin, se gaseste si astazi.
    SCHITUL Buciumeni în anul 1750 devine metoc al Episcopiei Romanului. Un document al vremii mentioneaza ca hramul manastirii era sarbatorit a doua zi dupa rusalii, la sarbatoare Sfintei Treimi. Un frumos baldachin aflat în partea de miazazi a actualei biserici pastreaza pâna astazi locul altarului de jertfa al vechii ctitorii a lui Manolache Radovici. Între 1840 si 1844 se ridica biserica din caramida si clopotnita. De-a lungul timpului, bucurându-se de numeroase danii, schitul îsi sporeste obstea, cât si averile, devenind o manastire de referinta în aceasta parte de tara. În anul 1860 schitul (legea secularizarii averilor bisericesti) se desfiinteaza, maicile fiind trimise la manastirile Agapia, Varatic si Adam, ramânând doar 12 monahii (cele batrâne) în chiliile lor. Pastrarea rânduielilor Sfintelor Slujbe s-a reusit cu ajutorul preotilor de mir din parohiile învecinate. Sub pastorirea marelui carturar si patriot MELCHISEDEC STEFANESCU, episcop al Dunarii de Jos îsi recapata toate drepturile, iar dupa 1879 biserica este refacuta si zugravita de STOICA IONITA GHEORGHE (Pacatosul). Manastirea capata din nou puteri, astfel în primul razboi mondial, primeste refugiati din Muntenia. În ciuda dificultatilor create de „liber cugetatorii” comunisti, se reuseste restaurarea bisericii si pictarea ei în stil neobizantin de catre artistul Anatolie Cudinov. Dupa 100 de ani de la decretul lui Cuza, apare decretul din 1960, ce interzice orice forma de manifestare a rânduielilor monahale,manastirea devenind tabara de copii pe timpul verii. Dupa anul 1989, prin energica sustinere a P.S. Casian, asezamântul îsi recapata statutul de manastire de calugarite, ridicându-se un nou pavilion cuprinzând chilii, capela, atelier de pictura si croitorie, redobândindu-si si o parte din bunurile manastirii. Cele 40 de maici ale manastirii împletesc zilnic rugaciunea cu munca,îngrijându-se de prosperitatea manastirii. O initiativa deosebit de valoroasa a P.S. Episcop Dr. Casian Craciun este crearea unei tabere de tineri liceeni în manastire. Anual sute de tineri din judetele Eparhiei de ziua hramului Sf. Treimi iau parte la slujba iar apoi intra în dialog cu preotii pe diverse teme de credinta, morala si cultura. Manastirea Buciumeni creeaza prin prezenta sa un mic paradis pentru toti cei care vin zilnic sa se închine,sa-si ostoiasca setea vesnic de potolita dupa Dumnezeu, chemându-i cu credinta, dragoste si recunostinta pe ÎNTÂIUL LOR PARINTE SUFLETESC.  

Gheorghe A. Stroia
Noiembrie 2010